“Identități” - Recital și expoziție de arte vizuale la Elite Art Gallery | Fundatia Principesa Margareta a României
“Identități” - Recital și expoziție de arte vizuale la Elite Art Gallery | Fundatia Principesa Margareta a României
Fundatia Principesa Margareta, burse, expozitie
22432
post-template-default,single,single-post,postid-22432,single-format-standard,ajax_updown_fade,page_not_loaded,,qode-theme-ver-9.5,wpb-js-composer js-comp-ver-4.12,vc_responsive

“Identități” – Recital și expoziție de arte vizuale la Elite Art Gallery

“Identități” – Recital și expoziție de arte vizuale la Elite Art Gallery

Tinerii artiști, selectați ca bursieri în cadrul programul Tinere Talente al Fundației Regale Margareta a României s-au prezentat publicului prin expoziția și recitalul Identități, găzduite de Elite Art Gallery. Artiștii vizuali au expus lucrări din domeniile pictură, grafică, sculptură, ceramică sau design vestimentar, pentru a transmite publicului mesajul lor artistic. Expoziția este deschisă până pe 29 martie, la Elite Art Gallery din Piaţa Naţiunilor Unite, Nr. 3-5, Bl. B2, Parter, Sector 4, Bucureşti.

Expoziția “Identități” este deschisă publicului larg și este evenimentul de debut al tinerilor talentați în arte vizuale și muzică, care au fost selectați ca bursieri în cadrul programului, ediția 2019. Vernisajul expoziției a avut loc marți, 26 martie, în prezentarea curatorului Ana Neagoe, și a debutat cu un recital de muzică clasică susținut de bursierii Tinere Talente.

În luna ianuarie a acestui an, Fundația Regală Margareta a României a organizat o selecție națională, adresată tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care studiază la liceele și universitățile de muzică și arte din toată țara. În urma evaluării realizate de către juriul de specialitate, 30 de tineri artiști au devenit bursieri ai programului Tinere Talente, ediția 2019.

Programul Tinere Talente susține și promovează artiști din familii modeste, care nu își pot dezvolta potențialul din cauza lipsurilor materiale. Aceștia vor primi burse individuale de până la 2.000 de euro pentru dezvoltare artistică, pe perioada unui an calendaristic. În plus, vor avea posibilitatea de a participa la concursuri naționale și internaționale, masterclass-uri și ateliere, de a achiziționa instrumente și materiale de lucru. Totodată, tinerii vor avea ocazia ca, pe tot parcursul anului, să se întâlnească cu mentori – artiști de renume și personalități recunoscute în domeniul artistic.

Fundația Regală Margareta a României mulțumește partenerilor și sponsorilor care susțin financiar programul Tinere Talente: BRD Groupe Societe Generale, Kaufland România, Groupe Renault, Sofmedica, Kultho, Deutek, Negro 2000, Hotel Siqua, Intermedicas, Star Storage, Residence Hotels si Film Experience.

 



Doneaza