Fondul Special pentru Copii | Fundatia Principesa Margareta a României
Fondul Special pentru Copii | Fundatia Principesa Margareta a României
18477
page-template-default,page,page-id-18477,ajax_updown_fade,page_not_loaded,,qode-theme-ver-9.5,wpb-js-composer js-comp-ver-4.12,vc_responsive

Fondul Special pentru Copii

Fondul Special pentru Copii este un program național de asistență socială și acces la educație în sprijinul copiilor aflați în situații de viață foarte dificile. Prin acest program, sunt ajutați copii aflați în contexte sociale precare, cu venituri reduse, lăsați în îngrijirea rudelor, cu părinți bolnavi sau din familii care au în îngrijire mulți copii sau persoane cu handicap sever, din familii monoparentale, neglijați sau cu stare de sănătate în risc de a se deteriora.

Cum funcționează

Fondul Special pentru Copii răspunde prompt la nevoile familiilor din toată țară, acordându-le sprjin financiar pentru a depăși o situație de criza din cauza căreia copiii lor sunt nevoiți să renunțe la școală.

În egală măsură, programul contribuie la dezvoltarea educației în comunități mici, izolate, prin investiții în programe de tip after-school și centre de zi.

Un număr de 24 000 de copii și tineri și aproximativ 2500 de familii cu un trai precar, dar și 600 de mici ONG-uri locale au primit până acum ajutor din partea Fundației prin Fondul Special pentru Copii.

Programul are două componente.

Familii aflate în nevoie

Acordăm ajutor financiar concret, pe o perioadă determinată, copiilor și tinerilor aflați în situații dificile de viață, pentru a preîntâmpina abandonul școlar, delincvența juvenila sau excluziunea socială a copilului. Intervenția este realizată personalizat, în funcție de nevoile identificate, astfel încât să asigure efecte pe termen lung în viața copilului și să crească implicarea sau incluziunea sa în comunitate.

Ajutorul financiar pentru cazuri individuale este acordat direct pentru copii din toată țara, din mediul rural sau urban, în limita a 350 EUR anual. Finanțarea acordată familiei sau tutorelui acoperă costurile necesare frecventării școlii și prevenirii abandonului școlar. Fondul Special asigură copiilor rechizite, materiale educaționale obligatorii și auxiliare, îmbrăcăminte și încălțăminte, alimentație suficientă și sănătoasă,  produse de igienă, cazare, masa sau transport la internat pentru copiii din mediul rural, ochelari de vedere, proteze auditive, integrarea în programe de tip after-school.

Organizații

Acordăm granturi  ONG-urilor locale care acționează pentru protecția și susținerea copiilor din comunități mici, în limita a 2000 EUR anual. Finanțarea acoperă costurile pentru copiii înscriși la un centru de zi sau de tip after-school.

Cum aplici la Fondul Special pentru Copii

Fondul Special pentru Copii se adresează părinților cu copii între  6 și 19 ani din medii defavorizate, înscriși într-o formă de învățământ preuniversitar de stat, aflați în situații de risc social.

Cererea de ajutor adresată Fundației Principesa Margareta a României este urmată de o anchetă socială, apoi de îndrumare și monitorizare constantă, pe parcursul unui an școlar. Cazurile sunt soluționate în limita fondurilor disponibile în acel moment, iar cele care nu pot primi ajutor imediat sunt considerate prioritare la urmatoareq rundă de finanțare.

E normal să facem bine

Anul trecut, Fundația Vodafone Romania a susținut 370 de cazuri individuale și 14 after-school-uri din mediul rural. Alte 500 de cazuri din Fondul Special pentru Copii sunt susținute anual prin donații individuale și de către companii mici.

 

Fundația Vodafone România este o organizație neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă și independentă de operațiunile comerciale ale companiei, înființată în 1998. În cei 18 ani de activitate, Fundația Vodafone România a finanțat peste 963 de programe în domeniile sănătății, educației, serviciilor sociale, având ca beneficiari copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundația Vodafone România a investit 23 milioane de euro în proiecte desfășurate de organizațiile non-profit partenere.

Mai multe detalii despre activitatea Fundației Vodafone România puteți găsi pe site, Facebook sau blog.

Contact: Sorin Marinescu –  Coordonator Proiect

Email:  sorin.marinescu@principesa.ro

Tel: +40 (0)31 31 23 035 | Mob:+40 (0)729 013 365

Doneaza