Interviu cu Amelia Rădoi, voluntar la Telefonul Vârstnicului | Fundația Regală Margareta a României
Interviu cu Amelia Rădoi, voluntar la Telefonul Vârstnicului | Fundația Regală Margareta a României
23129
post-template-default,single,single-post,postid-23129,single-format-standard,ajax_updown_fade,page_not_loaded,,qode-theme-ver-9.5,wpb-js-composer js-comp-ver-4.12,vc_responsive

Interviu cu Amelia Rădoi, voluntar la Telefonul Vârstnicului

Interviu cu Amelia Rădoi, voluntar la Telefonul Vârstnicului

Amelia Rădoi este voluntară la Telefonul Vârstnicului de 2 ani și jumatate, timp în care a avut ocazia să susțină moral mai mulți bunici singuri din cadrul serviciului de reapelare. A ales Telefonul Vârstnicului dintr-o mie de cauze frumoase, atrasă de caracterul inovator pe care programul îl aduce în rândul serviciilor sociale, dar și din iubire și compasiune pentru cei care nu mai au pe nimeni și pe care Fundația Regală Margareta a României îi susține. Ce a motivat-o să se implice, dar mai ales să continue să facă parte din echipa noastră de voluntari, va invităm să citiți în interviul de mai jos.

Ce te-a determinat să devii voluntar?

Fac voluntariat din 2010. Am inceput prin a fi voluntar în prima campanie “Let’s do it, Romania”, apoi am fost coordonator pe regiunea Sud în echipa de organizare. A fost primul meu proiect mare de voluntariat, care mi-a adus satisfacții imense și care m-a convins că implicarea fiecăruia în comunitate, la orice nivel, poate aduce un plus de frumusețe și valoare vieții noastre. Iar din acel moment, odată intrată într-o familie extrem de numeroasă de voluntari, întotdeauna am găsit noi activități sau noi cauze în care să cred și în care să mă implic.

De ce ai ales Telefonul Vârstnicului?

După câțiva ani de proiecte mai mult în zona eco, am vrut să mă implic și într-un proiect în care să lucrez cu oameni. Aveam de ales din multe categorii sociale care au nevoie de sprijin material și moral. Însă m-am oprit la bunicii singuri, pentru că vazusem deja efectele singuratății la tatăl meu, după ce mama nu a mai fost. O bună prietenă, mi-a dat câteva informații despre Telefonul Vârstnicului. Am citit despre el pe internet și mi-am dat seama că este ceea ce imi doream eu.

Cum te-a schimbat experiența de voluntar la Telefonul Vârstnicului?

În primul rând, am fost foarte uimită de deschiderea și de blândețea beneficiarilor față de noi. Pentru mulți dintre ei, chiar dacă suntem doar vocile fără chip de la capătul firului, le suntem ca o familie. Este o trăire extraordinară să știi că cineva îți povestește lucruri pe care a așteptat toată săptămâna să ți le împărtășească. Aici am întalnit numai oameni extraordinari, atât printre beneficiari, cât și printre voluntari și reprezentanți ai Fundației, ceea ce îmi dă o certitudine că societatea noastră merge într-o direcție bună. Am învățat de la ei despre optimism, despre a ști să privești viața cu seninătate indiferent de lipsuri sau greutăți.

Ai avut și provocări în activitatea de voluntar?

Prima mare provocare a fost de fapt primul apel. Îmi era puțin teamă de reactia interlocutorului. La inceput mi s-a părut un proiect foarte indrăzneț, având în vedere ideile preconcepute pe care societatea noastră le are despre vârstnici: că nu ii poți ”scoate din ale lor” și că e dificil să îi faci să se deschidă în fața unui străin. Vă asigur, acestea sunt într-adevăr idei preconcepute.

O provocare este fiecare nou beneficiar. Chiar și după mai bine de 2 ani de experiență, am emoții la primul apel cu un beneficiar nou. Îmi doresc foarte mult să le fiu de ajutor și să simtă că sunt alături de ei, în singuratatea lor.

Și nu neaparat în ordinea asta, una din marile provocări rămâne Teleclubul Seniorilor. Primul lucru pe care îl facem după fiecare Teleclub este să îl analizăm și să propunem solutii pentru ca urmatorul să iasă și mai bine.

 Ce te motivează?

În primul rând, dorința de a face ceva util, de a aduce o bucurie cât de mică celor din jurul meu. În plus, la Telefonul Vârstnicului mă motivează acel “Bună seara! V-am recunoscut, așteptam să sunați să vă spun…..!” și acel „Vă mulțumesc că m-ați sunat, vă mulțumesc că mă ascultați mereu și că sunteți alături de mine”.

 Care este cea mai frumoasă amintire din experiența de voluntar la Telefonul Vârstnicului?

Fiecare conversație în care vârstnicii îmi dovedesc că le-am câștigat încrederea și îmi împărtășesc temerile, bucuriile și experiențele lor de viață este o amintire plăcută. Atunci simt că ceea ce fac este util și mă bucur că sunt eu cea cu care se sfătuiesc sau cu care se bucură. Fiecare Teleclub al seniorilor, bucuria participanților de a interacționa cu persoane de vârste apropiate, reprezintă tot amintiri frumoase.

Dar ceea ce îmi va rămâne întotdeauna în suflet, pe lângă poveștile de viață ale bunicilor, vor fi zâmbetele. Zâmbetele pe care le simțim prin telefon, zâmbetele echipei și ale voluntarilor implicați în proiect.



Doneaza