Interviu cu Gabi Alexandrescu, voluntară Telefonul Vârstnicului | Fundatia Principesa Margareta a României
Interviu cu Gabi Alexandrescu, voluntară Telefonul Vârstnicului | Fundatia Principesa Margareta a României
21544
post-template-default,single,single-post,postid-21544,single-format-standard,ajax_updown_fade,page_not_loaded,,qode-theme-ver-9.5,wpb-js-composer js-comp-ver-4.12,vc_responsive

Interviu cu Gabi Alexandrescu, voluntară Telefonul Vârstnicului

Interviu cu Gabi Alexandrescu, voluntară Telefonul Vârstnicului

Gabi Alexandrescu este voluntară la Telefonul Vârstnicului de aproximativ 1 an și jumătate. Veselă și optimistă, vârsta de 67 ani pentru dânsa este doar un număr, depășind cu mult orice așteptare ai avea de la un senior activ după pensionare. În fiecare joi ne împărtășește că face “de la excelent în sus”, iar apoi, își ia locul știut la cască. Acolo se transformă în voluntar, martor la poveștile de viață ale altor seniori pentru care prezentul înseamnă acum singurătate și izolare. Vă invităm să o cunoașteți.

Ce v-a determinat să deveniți voluntar?

Voluntariatul m-a încântat dintotdeauna. Datorită timpului puțin pe care l-am avut, nu am reușit să fac niciodată asta organizat, ci doar ocazional. 2% am redirecționat încă de la început, am oferit consultanță gratuită, am ascultat un om atunci când am putut…am crescut de mică în spiritul acesta civic. Când am ieșit la pensie m-am trezit dintr-o dată cu foarte mult timp liber și astfel a fost momentul potrivit să mă implic mai mult.

De ce ați ales Telefonul Vârstnicului?

Am un respect deosebit pentru regalitate și pentru tot ce înseamnă această Fundație, încă de dinainte de a deveni voluntar. A contat mult faptul că am o slăbiciune pentru bătrâni. Mi se pare una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

Cum v-a schimbat experiența de voluntar la Telefonul Vârstnicului?

Să îi ascult pe ceilalți este ca și când aș merge pe un teren nou. Rolul meu este de a-i asculta și de a le ridica moralul. Dar mă simt și eu bine, mai bogată sufletește, parcă aș câștiga ceva. Experiența asta nu poate să nu te facă și mai bun, mai conciliant și mai înțelegător față de problemele celor din jur. Mă bucur și că din această activitate am învățat ceva nou. Nu contează câți ani ai, iar eu nu sunt tânără și tot am învățat.

Ați avut și provocări în activitatea de voluntar?

Da, dar asta există în orice, chiar și într-o conversație banală pe stradă. S-a întâmplat ca persoanele cu care vorbesc să vadă în mine salvatorul omenirii, iar eu să trebuiască să le spun cu delicatețe că sunt un om ca și ei și că rolul meu este altul. Cu diplomație am depășit momentul și le-am arătat tot timpul înțelegere. Sunt oameni bolnavi, deosebit de singuri și în nevoie. Sunt lucruri scuzabile.

Ce spune familia despre faptul că faceți voluntariat?

Sunt foarte încântați. Nepoata mea, care este psiholog, este impresionată de idee, iar soțul meu este fericit că am o ocupație. Am fost tot timpul o persoană foarte activă și, când am ieșit la pensie, din corporație, obișnuită ca la servici, după ce îmi beam cafeaua, scoteam agenda și începeam:”Ce avem de rezolvat astăzi?” si le notam cu liniuță. Soțul, îmi repeta în continuu că trebuie să încetinesc ritmul, ca sunt la pensie și că pot să mă organizez cum vreau. Dar îmi era foarte greu, nu aveam cu ce să îmi țin ocupată mintea. Mi-a reamintit o prietenă de Fundație. Acum soțul meu este cel mai fericit. Pentru mine voluntariatul este un alt servici și m-a ajutat să intru într-o normalitate după pensionare.

Ce vă motivează?

Ideea de a face o picătură de bine. Îmi aduce o stare sufletească de bine. Când se bucură cineva că te aude și tu simți asta e ca și când ai câștigat la loterie sufletește.

Dacă v-ar întreba cineva de ce să facă voluntariat, ce i-ați spune?

Îmi pare rău că nu se face mai mult voluntariat la noi, nu avem o cultură a voluntariatului. Îmi crește inima când mai văd aici tineri. Eu le transmit celor din jur despre activitatea mea și despre mediul cald și primitor de aici. Așa cred că ar trebui să fie în orice Fundație. Aici așa este. Nu este totul despre aspectul material, ci despre neînlocuitul factor moral. Nu vă dați seama ce mult face o vorbă bună. Cum spune una dintre prietenele mele “este mai buna ca orice friptura.”

Ce vă menține activă în afară de voluntariat? Cum decurge o zi din viața dvs.?

Merg foarte mult pe jos, uneori și 10 km. Și aici, la voi, vin pe jos de acasă. Am nepoți pe care îi iubesc foarte mult și pe care îi vizitez, mai avem prieteni cu care ne vizităm, citesc foarte mult, am avut pasiunea asta de când mă știu. Ne place să călătorim și, din fericire, ne-au ținut puterile fizice și materiale să putem face asta. Mergem la băi, la stațiuni să ne vedem de sănătate. Ma ocup și de gospodărie. Toate le fac cu moderație și cu drag.

Ce îi sfătuiți pe cei care ies acum la pensie?

Să facă cât mai multă mișcare în aer liber și să se implice într-un program de voluntariat. Își țin mintea antrenată, socializează și se simt utili. Aceasta este una dintre problemele mari după pensie, că te simți de-a dreptul inutil, mai ales dacă ai fost o persoană activă. Voluntariatul este benefic pentru ambele părți implicate.



Doneaza