Povești care ne inspiră la Centrele Generații | Fundatia Principesa Margareta a României
Povești care ne inspiră la Centrele Generații | Fundatia Principesa Margareta a României
22565
post-template-default,single,single-post,postid-22565,single-format-standard,ajax_updown_fade,page_not_loaded,,qode-theme-ver-9.5,wpb-js-composer js-comp-ver-4.12,vc_responsive

Povești care ne inspiră la Centrele Generații

Povești care ne inspiră la Centrele Generații

Domnul Gavril a ieșit la pensie în urmă trei ani. În prima parte a vieții a lucrat într-un domeniul tehnic unde și-a ascuțit abilitățile manuale, iar viața l-a dus apoi într-o altă direcție. De-a lungul a mai bine de zece ani a susținut și iubit 9 copii, alături de soția sa, dintre care 5 ai lor și pe ceilalți ca asistenți maternali. A înțeles că lucrul cu oamenii este un dar pe care îl are și nu este de risipit. A început să descopere ce înseamnă implicarea alături de copii,  cum să trateze dureri înnăbușite,  câtă nevoie este să te perfecționezi mereu, să studiezi, dar mai ales să iubești necondiționat și fără așteptări.

La pensie, când casa le-a rămas goală și zilele libere, a aflat că Centrul Diaconia din Brașov implică seniori din comunitate în lucrul cu copiii și s-a gândit că vrea să dăruiască din nou ceea ce are și ceea ce a câștigat în timp.  De doi ani, domnul Gavril este un voluntar neobosit, vesel, și împarte celor din jur voie bună, înțelepciune, complimente și încurajări. Lucrează mai mult cu băieții, pentru că meșteșugurile manuale pe care el le oferă copiilor sunt ceva mai brute. Cu toate acestea și fetele își doresc uneori să participe la atelierele lui, să învețe să creeze obiecte de decor din lemn sau să repare ceva stricat. În jurul lui iar copiii cresc frumos și învață lucruri cu adevărat valoroase, iar în mod special pentru viitorii bărbați a sta langă domnul nostru este un mare privilegiu. Niciodată nu spune “Nu se poate!”. Are idei pentru orice este necesar de creat, și mai sus de orice știe să îi încurajeze pe micuți să se implice și să le descopere darurile care sunt ascunse adânc în interiorul lor.

Din 2015, când Fundația Regală Margareta a României a creat metoda intergenerațională, care implică vârstnicii din comunitate ca voluntari în sprijinul copiilor care frecventează centrele sociale de tip after school, un număr de 17 centre au implementat acest mod de lucru și au devenit Centre Generații, prin susținerea Raiffeisen Bank .  Energia tinerilor și experiența vârstnicilor fac echipa bună la Centrele Generații, iar schimbul de valori și cunoștințe între ei stimulează solidaritatea și aduce interacțiuni benefice pentru ambele categorii.

Partener:

 



Doneaza